Călin Georgescu: Toate pierderile României de la Ștefan cel Mare încoace sunt mai mici decât ce a pierdut România în acești 26 de ani. În această perioadă, România a pierdut peste un trilion de euro. Capitalul străin este cel care deține puterea
Directorul Executiv al Instituției ONU pentru Indicele Global al Sustenabilității, prof.dr Călin Georgescu, a vorbit luni, la TVR, în cadrul emisiunii „Întrebări și răspunderi” despre proiectul său economic pe care l-a propus pentru România încă din 2008. Dar care a rămas în sertarele guvernanților. Călin Georgescu consideră că România este mult mai bogată în resurse decât orice țară în Europa, iar capacitatea ei organică de a se reface este foarte mare. El spune că România nu mai este un stat, ci o corporație și că în ultimii 26 de ani țara noastră, care și-a vândut toată avuția - de la resurse naturale până la industrie, de la păduri , la forță de muncă- a pierdut un trilion de euro. Călin Georgescu lansează un apel la reconciliere națională pentru „a trăi veșnicia neamului tău”, spune Georgescu.
„Proiectul identifică precis cauza multiplelor noastre probleme.
Înainte de a fi un proiect economic, este un proiect al libertății, al întoarcerii la Hristos. Al cunoașterii de sine: cine suntem noi ca neam și cine suntem noi ca persoană. Este un proiect economic pentru că valorifică o nișă uriașă, pe care această țară o are. Și, așa cum nu a știut poporul român să-și valorifice românismul și eroii săi, așa nu știe să valorifice această nișă care înseamnă pământul. Totul pleacă de la acest imens aur pe care îl avem. Nu este un aur mineral aurul României. Pe baza lui poți dezvolta întreaga țară, pentru că este relația cu natura, cu partea de creație autentică și din ea reconstruiești toată țara: industrial, educațional, social”.
„România este o mină din care se scoate aur. În fiecare zi, începând cu 1989. Se scoate aur până când, evident, zăcământul de aur se epuizează.
Când nu va mai fi aur, mina se închide. Demersul meu, prin acest proiect, este, în primul rând de a înțelege, după un sfert de secol pierdut, că nimic nu este în faliment dacă știi unde vrei să mergi. Dacă investești în educație, pornești economia.
„Este un fenomen global despre care vreau să vorbesc: ne naștem cu toții din iubire și intrăm într-o mare manipulare, ca oameni. Nu există democrație, ci doar corectitudine politică.
Asta e prima observație, la nivel mondial. Sclavagismul nu a dispărut. Este o altă formă de sclavagism de înaltă clasă care se desfășoară azi în lume și care transformă omenirea într-o societate de consum. România a ajuns aici pentru că este un haos bine calculat. Trăim într-o lipsă de repere, într-o formă anticulturală. S-a pierdut rușinea pentru că lichelele de serviciu sau lacheii de serviciu și-au văzut visul după 1989 și au vândut pe mărgele de plastic întreaga țară. Și au vândut-o cu bună știință.
Noi azi nu mai deținem nimic. România azi nu mai are economie. România nu mai este un stat, este o corporație. Capitalul străin este cel care deține puterea. Capitalul străin deține astăzi peste 60% din activele țării, deține peste 50% din ceea ce înseamnă profit. Iar ceea ce este cel mai grav este că stăpînește pârghiile de condus, strategice, ale țării. Distribuția de petrol și gaze nu ne mai aparține, distribuția de energie nu ne mai aparține, industria ca atare, a dispărut. Tot ce a însemnat privatizare a fost făcut în dezinteresul României. Pădurile se vând, apele se vând. Totul este de vânzare, mai puțin un singur lucru: sufletul. Pe asta mă bazez, pentru că el va triumfa. Țara este azi condusă de străini. Și de ce stau unii la putere chiar de 26 de ani? Pentru că apără capitalul străin.
În 26 de ani, România a pierdut peste un trilion de euro. Toate pierderile României de la Ștefan cel Mare încoace sunt mai mici decât ce a pierdut România în acești 26 de ani. Și mă bazez când spun asta pe realitatea din teren. Pe cozile imense ale celor care vin să-și vadă familiile în țară, vara. În România s-a scos munca, înnobilarea sufletului de a face ceva cu mâinile tale.
https://www.fsg-ship.de/wordpress/en/karriere/
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen